Extras din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 777/26.05.2003 privind Reglementarea tehnică „Îndrumător pentru atestarea tehnico – profesională a specialiştilor cu activitate în construcţii”, completat şi modificat prin:
- Ordinul nr. 575/2006;
- Ordinul nr. 651/2007;
- Ordinul nr. 357/2009;
- Ordinul nr. 1.083/2009;
1. Obligaţii şi răspunderi
• Responsabilii Tehnici cu Execuţia atestaţi răspund, conform atribuţiilor ce le revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale, la lucrările de construcţii pentru care sunt angajaţi.
• Asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor prin Responsabili Tehnici cu Execuţia(R.T.E.) atestaţi
• Asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de construcţii se face în mod diferenţiat, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, conform Regulamentului de conducere şi asigurare a calităţii (H.G.R. nr. 766/21.11.1997 – Anexa 2), printr-un sistem propriu de calitate şi Responsabili Tehnici cu Execuţia atestaţi (R.T.E.).
2. Responsabilii Tehnici cu Execuţia atestaţi (R.T.E.) au următoarele obligaţii
• Să admită execuţia lucrărilor de construcţii numai pe baza proiectelor şi a detaliilor de execuţie verificate de specialiştii Verificatori de Proiecte atestaţi;
• Să verifice şi să avizeze fişele şi proiectele tehnologice de execuţie, procedurile de realizare a lucrărilor, planurile de verificare a execuţiei, proiectele de organizare a execuţiei lucrărilor, precum şi programele de realizare a construcţiilor;
• Să întocmească şi să ţină la zi un Registru de evidenţă a lucrărilor de construcţii pe care le coordonează tehnic şi de care răspund;
• Să pună la dispoziţia organelor de control toate documentele necesare pentru verificarea respectării prezentului Regulament;
• Să oprească execuţia lucrărilor de construcţii în cazul în care s-au produs defecte grave de calitate sau abateri de la prevederile proiectului de execuţie şi să permită reluarea lucrărilor numai după remedierea acestora.